Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lipsă de gutui în piețele din țară: Agricultorii spun că au suferit pierderi enorme

28 oct. 2023,, 15:21   Societate
2372 0

Lipsă de gutuie pe tarabele din țară. Din cauza condițiilor climatice, roada din acest an a fost afectată în totalitate, iar agricultorii din nordul țării care cultivă acest fruct, spun că au suferit pierderi enorme.

Este și cazul lui Leonid Butnaru, din satul Năvîrneț, raionul Fălești, care are o plantație de gutui pe 4 hectare. Bărbatul spune că anul acesta, i-a fost afectată roada în totalitate din cauza înghețurilor din primăvară, transmite Noi.md cu referire la tvn.md.

Leonid Butnaru, Agricultor: „Anul acesta, să vă spun sincer, s-o pornit foarte frumos, niciodată nu m-am gîndit că o să ajungem la așa, dar condițiile climaterice din această primăvară ne-a afectat foarte mult, îngheț, apoi a nins. Absolut defel, absolut nu a fost nimic, fiind-că mă rog, asta este, eu v-am zis că noi trebuie să fim pregătiți la toate.”

Întreținerea unei livezi de gutui, necesită foarte multă muncă și bani, iar riscurile sunt foarte mari, întrucît acest fruct este foarte gingaș, spune bărbatul

„Riscuri sînt foarte multe și sunt foarte mari, în primul rînd trebuie să fii atent la orice prelucrare, orice stropitură, dacă nu ai făcut-o la timp, atunci poți spune că a trecut un an degeaba, dacă nu ai îngrijit, plus la aceasta în primul rînd se ia de la curățit, curățitul trebuie calitativ să-l faci, pomul trebuie regulat, că dacă sunt mulți tot nu este bine și dacă puțini tot nu este bine”, a explicat Leonid Butnaru.


Și comercianții spun că anul acesta sunt foarte puține gutuie în piață.

„Cred că nu a fost roadă, nu s-au făcut, anul acesta a fost secetă și în genere totul s-a făcut rău. De la 15 pînă la 25, plus minus. – Acesta este prețul la gutui anul acesta? Da, da.”

„Numai merele se vînd, numai mere găsiți la noi, se produc, eu nu știu unde se produc, cred că așa a fost anul, nu a rodit, eu așa mă gîndesc.”

În magazine prețul pentru un kg de gutui începe de la 25 de lei.

0
0
0
5
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?