Cele 12 istorii ale Moldovei (inclusiv Pisania de la Războieni, 1496), de la Letopiseţul anonim al Moldovei (zis odinioară „de la Bistriţa”), 1359-1507, pînă la Cronica moldo-slavonă a lui Azarie (1551-1574), dintre care trei destinate circuitului istoriografic european: Cronica moldo-rusă (1359- 1504), Cronica moldo-germană (1457-1499), Cronica moldo-polonă (1352-1564) unice ca fenomen şi valoare, constituie baza tradiţiei culturale moldoveneşti. „De la Teoctist (mitropolit al Moldovei pe la mijlocul veacului XV) porneşte un şir neîntrerupt de cărturari de slavoneşte pe un timp cînd în Valahia necontenitele lupte pentru domnie opreau orice silinţi spre lumină, spre artă” (N.Iorga, 1925). Primele lucrări consacrate istoriei Moldovei sînt de pe vremea lui Ştefan cel Mare al Moldovei, care „a determinat, prin faptele sale de arme, începutul literaturii istorice moldoveneşti în limba slavonă”.
Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.
Adăuga comentariu