X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Legea ONG-urilor, promulgată și publicată în Monitorul Oficial

12 aug. 2020,, 08:15   Societate
3008 0

Legea ONG-urilor a promulgată de președintele Igor Dodon și publicată în Monitorul Oficial. Informația a fost confirmată de către serviciul de presă al Președinție.

Asupra proiectul de lege au fost multe dezbateri și modificări în acest sens. Totuși, după mai multe amendamente, proiectul a fost votat în două lecturi pe 11 iunie curent, scrie unimedia.info.

Potrivit noilor reglementări, termenul de înregistrare a organizațiilor necomerciale este redus de la 30 la 15 zile, iar organizaţia necomercială este înregistrată de către Agenţia Servicii Publice și dobîndește personalitate juridică din momentul înregistrării.

Pentru înregistrarea organizaţiei necomerciale, a modificărilor şi completărilor la statutul acesteia, nu se percepe taxă. Organul înregistrării de stat, în termen de 15 zile de la primirea documentelor, adoptă decizia de înregistrare sau de refuz în înregistrarea organizaţiei necomerciale.

Totodată, noile reglementări stabilesc principiile de constituire şi încetare a organizaţiilor necomerciale, de desfăşurare a activităţii, precum şi procedura de obţinere a statutului de utilitate publică.


Înainte să fie votată în plen, șeful statului Igor Dodon a declarat că s-a găsit un consens pentru a vota legea ONG-urilor.

Legea ONG-urilor a devenit mărul discordiei în Parlament. Problemele erau legate de art. 6 aliniat 4, ce se referă la modul în care ONG-urile pot ajuta formațiunile politice: „Organizația necomercială nu poate susține material sau nu poate presta gratuit servicii partidelor politice și organizațiilor social-politice. Organizațiile necomerciale constituite de partidele politice și organizațiile social-politice pot presta gratuit servicii partidelor politice și organizațiilor social-politice în scopul consolidării capacităților organizaționale ale acestora”, dar și de aliniatul 5 din același articol: „În perioada campaniei electorale, organizația necomercială nu poate susține material sau nu poate presta gratuit servicii concurenților electorali sau nu poate face agitație electorală”. PSRM, dar și președintele Igor Dodon au anunțat că nu vor accepta legea în varianta existentă, iar modificările decise la ședința coaliției de guvernare încă nu au fost specificate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?