Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

„Le mulțumesc pentru zilele lucrate peste program”. Mesajul Maiei Sandu

23 iun. 2022,, 15:45   Societate
3631 0

Funcționarii publicii au fost felicitați astăzi, 23 iunie cu Ziua profesională de către șefa statului, Maia Sandu, care le-a mulțumit pentru munca depusă și cărora, totodată le-a cerut ajutorul „ca să câștige respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile statului”.

Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor publici „pentru zilele care au muncit peste orar”.

„Astăzi este ziua profesională a funcționarilor publici – oamenii care, în virtutea profesiei pe care au ales-o și a funcției deținute, s-au angajat să muncească în serviciul cetățenilor. Îi felicit pe toți funcționarii publici din țara noastră, care își îndeplinesc atribuțiile cu pasiune și responsabilitate. Le mulțumesc pentru zilele în care lucrează peste program, pentru empatia de care dau dovadă în interacțiunea cu oamenii și pentru că prin muncă onestă contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. Mizăm în continuare pe dumneavoastră. Avem de construit împreună un stat puternic, cu instituții funcționale, care să lucreze pentru oameni. Împreună trebuie să câștigăm respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Împreună trebuie să construim un serviciu public merituos, capabil să facă față problemelor actuale și viitoare ale țării”, se arată în mesajul președintei.

Precizăm că, Ziua funcționarului public a fost instituită în anul 2012, printr-o hotărâre a Guvernului Republicii Moldova. Anual aceasta este marcată la data de 23 iunie.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?