Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

La Teatrul de Operă și Balet s-a uitat tot ce este național – opinie

3 iul. 2019,, 18:37   Societate
5749 3

Presiunile exercitate asupra artiștilor de la Teatrul Național de Operă și Balet, prin amenințările cu demiterea, nu a lăsat indiferentă comunitatea oamenilor de creație din țara noastră.

Mai multe voci au declarat pentru Noi.md că în ultimii ani atitudinea conducerii TNOB față de artiștii consacrați este sub orice nivel. Aceștia și-au exprimat regretul că „ În ultimii șapte ani, național în teatrul de operă este numai cuvîntul al doilea din denumirea teatrului. Numai atît avem național în acest teatru! Nu vorbim că nu există lucrări ale compozitorilor noștri, însă ne întrebăm de ce opera moldovenească este uitată. Ne punem întrebarea ce s-a întîmplat? Noi am avut un teatru extraordinar, unul din cele mai bune teatre care existau în Uniunea Sovietică. Cînd se selectau operele pentru Teatrul Bolșoi din Moscova, în 1992 din teatrul nostru au fost alese două opere. Astfel, alături de numele notorii precum sînt Șostakovici, Prokofiev, Ceaikovski erau și compozitorii noștri cu opera „Alexandru Lăpușneanu””, ne-a declarat sursa.

Oamenii de cultură autohtoni se arată convinși: Teatrul de Operă și Balet ar trebui să fie cartea de vizită a republicii, iar artiștii să fie tratați cu respectul cuvenit, lucru care nu se întîmplă ani de zile.

„Cu astfel de personalități nimeni nu are dreptul să se poarte în halul acesta precum am auzit că se întîmplă la Teatru de Operă și Balet în persoana directorului, Ion Grosu”.

„De cînd există teatrul, toți conducătorii lui au avut grijă ca în repertoriul teatrului în permanență să fie lucrări naționale. Cu părere de rău în teatrul totul s-a uitat ce este național, nu se mai cîntă și nu se mai montează nimic nou, atitudinea din partea conducerii e la pămînt. Această întrebare este una de stat! Un teatru național trebuie să se gîndeacă la politica de repertorială. Moldova tinde a fi lider printre teatrele unde nu se mai cîntă nimic național. Uitați-vă în Italia, Germania, Austria, China, Coreea! Pe toate meridianele veți vedea care este atitudinea față de patrimoniul național”, a adăugat o altă sursă.


Totodată, a fost propusă ideea că în condițiile noastre artiștii recunoscuți de excepție ai țării să fie asigurați cu o pensie personală sau un salariu de stat pe viață, pentru contribuția lor la păstrarea și dezvoltarea patrimoniului național.

Menționăm că mai mulți oameni de cultură au semnalat despre intenția conducerii TNOB de a-i demite pe artiștii consacrați. Ministerul Educației și Culturii a anunțat că va investiga acest caz, iar orice abuzuri vor fi stopate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?