Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

La Soroca a fost lansat un proiect transfrontalier dedicat lui Stefan cel Mare

24 iul. 2021,, 00:30   Societate
6769 0

Ștefan Cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui” este genericul unui proiect transfrontalier, lansat ieri în municipiul Soroca. Programul își propune să contribuie la conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric din cele două localităţi, prin restaurarea monumentelor istorice reprezentative situate în zonă și prin organizarea de evenimente.

„În contextul lansării noului proiect, municipiul Soroca este unul dintre cei doi poli de creștere a Regiunii de Dezvoltare Nord, incluși în Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027. Acest fapt presupune că, în următoarea perioadă, în municipiul Soroca vor fi direcționate surse din fondurile naționale și externe în scopul susținerii accelerării dezvoltării socioeconomice capabile să dezvolte zonele rurale proxime”, au explicat surse de la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

Proiectul „Ștefan Cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui” este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, în cadrul Programului Operațional Comun România/Republica Moldova EMS-ENI 2014-2020. Proiectul a fost elaborat și depus de Consiliul raional Soroca, în parteneriat cu Muzeul județean „Ștefan Cel Mare” din municipiul Vaslui și Consiliul județean Vaslui.

Valoarea totală a proiectului constituie 1.664.118 de euro și va fi realizat în perioada aprilie 2021 – martie 2023. Proiectul este inclus în Programul Operațional Regional Nord pentru perioada 2021-2023, elaborat recent de grupul de lucru din care au făcut parte și reprezentanți ai Consiliului raional Soroca.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?