Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

La Soroca a avut loc o nouă ediție a unei campanii caritabile

17 dec. 2023,, 12:41   Societate
2966 0

Mai mulți oameni în etate din Soroca au primit în dar peleți, după ce elevii unui liceu din municipiu și-au donat economiile.

Vorbim despre elevii de la liceul teoretic "Ion Creangă" din Soroca care și-au unit eforturile pentru a da o mînă de ajutor bătrînilor nevoiași. Copiii au adunat 26 de kilograme de bănuți și cu acești bani au cumpărat o tonă și 700 de kilograme de peleți. Campania "Războiul Bănuților" a ajuns la cea dea 12-a ediție.„- Am colectat bănuți și de bănuții aceștia noi am procurat peleți pentru dumneavoastră, ca să aveți cu ce să vă încălziți. - Bogdaproste copiilor!”, notează Noi.md cu referire la moldova1.

Tamara Balan din satul Zastînca are 80 de ani și locuiește de una singură. Femeia spune că se descurcă cum poate din pensia de două mii de lei, iar ajutorul venit de la elevi este ca o mană cerească pentru ea.

„Înainte nu era așa, dar acum iată Dumnezeu ne dă ajutor, copiii sînt mari, știu ce înseamnă un bătrîn, că o să ajungă si ei. Să fiți sănătoși și voi”, spune femeia.

Și Victor Rublencu este solitar. Bătrînul nu se plînge pe viață, chiar dacă are o pensie mică. Bărbatul s-a bucurat nespus de ajutorul primit de la copii.


„Sunt foarte mulțumit că ne-ați adus de aprins focul măcar și de făcut oleacă cald pentru bătrînii neputincioși”, a spus Victor Rublencu.

În acțiune s-a implicat practic fiecare elev din cele 12 clase și a donat toți bănuții pe care îi avea economisiți. În total s-au adunat nouă mii de lei pe care i-au transformat în 1700 de kg de peleți.

„Organizăm activitatea de caritate "Războiul bănuților". Începe la sfîrșitul lunii noiembrie și constă în faptul ca elevii să adune cît mai mulți bănuți.”;

„Prin această activitate am încercat să aducem bucurie în sufletul bătrînilor.”

„Prin acțiunile în cadrul acestui proiect noi îndemnăm tînăra generație ca să aibă grijă de cei care sînt mai slabi ca ei, care au nevoie pentru ceva și ca să-i consolidăm ca să lucreze împreună.”

Ideea actului caritabil îi aparține coordonatoarei consiliului de elevi din liceu, Olga Gherghiligiu. Ea susține că și-a dorit să implice copiii în acțiuni de caritate și să dezvolte în ei abilități de empatie și generozitate.

„Am încercat să implicăm marea majoritate a elevilor, a părinților, într-un cuvînt întreaga comunitate a liceului nostru pentru a ajuta pe cineva care are nevoie în această perioadă rece. Credem că bătrînii sînt cei mai vulnerabili. Sperăm ca această activitate să aibă continuitate, pentru că bunătatea și milostenia va slava lumea”, subliniază Olga Gherghiligiu, director adjunct al liceului "Ion Creangă".

Campania caritabilă "Încălzește sufletul unui bătrîn" a început acum 12 ani. În cadrul ediției din acest an au fost ajutate 17 persoane nevoiașe.

11
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?