La monumentul Domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir au fost depuse flori (FOTO)

La monumentul Domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir au fost depuse flori (FOTO)

Cu ocazia marcării a 346 ani de la nașterea Domnitorului Moldovei, Principelui Serenissimus al Rusiei, Dimitrie Cantemir, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a organizat depunerea de flori la monumentul Domnitorului, instalat în complexul istorico-arhitectural ”Ţariţîno” din or. Moscova, transmite Noi.md.


Ambasadorul Moldovei în Republica Moldova, Andrei Neguţa, Maestrul Constantin Constantinov (sculptorul monumentului), Directorului-adjunct al Complexului istorico-arhitectural ”Ţariţîno” Camelia Baidildina, precum şi președintelui Organizației obștești ”Autonomia Federală național-culturală a Moldovenilor din Rusia”, Ludmila Korsun au vorbit despre activitatea din Moldova şi Rusia a lui Dimitrie Cantemir.


Participanții la ceremonie au depus flori la monumentul Domnitorului. La eveniment au participat colectivul Ambasadei, reprezentanţi ai comunităţii moldoveneşti din oraşul şi regiunea Moscova. După depunerea de flori, administrația muzeului a organizat pentru participanți o excursie informativ-educativă prin complex. 


De menționat faptul că teritoriul Complexului istorico-arhitectural ”Ţariţîno” a aparținut dinastiei Cantemir, fiind dăruit lui Dimitrie Cantemir de către Petru I pentru meritele militare și diplomatice deosebite față de Rusia. 


Monumentul Domnitorului Dimitrie Cantermir este o sculptura din bronz cu înălțimea de 3,65 metri, instalată pe teritoriul Complexului istorico-arhitectural ”Ţariţâno” în anul 2014, datorită eforturilor comune ale Guvernului Republicii Moldova, Guvernului or. Moscova, Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi reprezentanţilor comunităţii moldoveneşti din or. Moscova. Sculptorul monumentului este C. Constantinov, iar arhitectul - Veaceslav Buhaev.



Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load