Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

La ce etapă se află dosarele luptătorilor acuzați de omor

17 iul. 2018,, 10:39   Societate
4893 0

Cazul tînărului Serghei Bejenari, omorît în bătaie de sportivi, practicanţi ai artelor marţiale, în faţa unui club de noapte din Chişinău, a fost intens discutat în societate şi a ţinut capul de afiş al presei. Nu a fost însă primul caz de omor cu participarea sportivilor.

ZdG a făcut o scurtă retrospectivă a dosarelor de omor cu implicarea sportivilor şi vă prezintă etapele la care se află acestea.

Ion Şoltoianu este cel mai titrat sportiv moldovean din domeniul artelor marţiale. Şoltoianu şi-a trecut însă „în palmares” şi două crime. Prima victimă a sportivului Ion Şoltoianu a fost Djambulat Pitula, cunoscut şi ca Djambat, aşa cum era numit de prieteni şi de cei din lumea interlopă.

La 8 ani distanţă, pe 19 septembrie 2011, fostul luptător a recidivat. Aflat la terasa unui restaurant din centrul Chişinăului, Şoltoianu l-a împuşcat mortal pe fostul poliţist şi om de afaceri Ion Stratulat.

Crima din Codrii Orheiului


O altă crimă cu participarea unui luptător a avut loc pe 28 aprilie 2012 lîngă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului. Un grup de persoane, printre care şi campionul K1 Constantin Ţuţu, devenit între timp deputat, au participat la o altercaţie soldată cu focuri de armă şi cu un deces. Alexei Veretco, alias „Krasavcik”, a fost ucis pe loc, iar fostul poliţist Iurie Matcovschi, care era împreună cu victima, a fost rănit.

Un tînăr ucis în bătaie şi doi sportivi reţinuţi

Cel mai recent caz de omor cu implicarea sportivilor, de asemenea profesionişti ai sporturilor de contact, s-a produs în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în faţa unui club de noapte din Chişinău. Sergiu Bejenari, de 30 de ani, originar din Orhei, a fost bătut crunt de sportivi, iar o săptămînă mai tîrziu, pe 25 mai, a murit la Spitalul de Urgenţă. Abia după decesul tînărului, la o săptămînă de la infracţiune, cazul a devenit public, partenera de viaţă a lui Serghei Bejenari descriind pe o reţea de socializare toate circumstanţele cazului. După ce subiectul a explodat în presă, autorităţile au reţinut doi suspecţi: luptătorii Aurel Ignat şi Mihai Pîrgaru, care au primit şi mandate de arestare pentru 30 de zile. Dacă vina inculpaţilor va fi demonstrată, ei riscă pînă la 15 ani de închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?