X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

La Bardar au înflorit primele lalele

5 feb. 2019,, 12:50   Societate
5394 0

Primăvara îşi trimite primii vestitori. În satul Bardar din raionul Ialoveni au înflorit lalelele și narcisele.

Special pentru sărbătorile care se apropie, fermierii pregătesc primul lot de flori, astfel ca îndrăgostiţii, pe 14 şi 24 februarie, dar şi femeile în zilele de 1 şi de 8 martie să aibă parte de surprize frumoase.

Familia Luchiţa cultivă flori de 20 de ani. Pe două hectare de teren din satul Bardar cresc lalele și narcise din bulbi autohtoni. Pentru ca o lalea să înflorească chiar în perioada sărbătorilor de primăvară, planta are nevoie de un tratament special.

După congelare, o parte dintre bulbi sînt plantaţi pe teren deschis, iar altă parte - în seră, unde temperaturile sînt de 15 grade. Familia Luchiţa crește aproximativ 40 de soiuri de narcise și 80 de soiuri de lalele.

Lalelele se vînd cu preţuri între 6 și 8 lei bucata, iar narcisele costă 7 lei, dar preţul va scădea spre mijlocul sezonului.


Lalelele şi narcisele înfloresc doar o dată pe an, de la mijlocul lunii februarie și durează pînă la sfîrșitul lunii aprilie. Pentru că nu se folosesc îngrăşăminte, iar bulbii sînt cultivaţi în Moldova, florile se mențin în apă mai mult decît cele de import.

În limba culorilor, laleaua roșie simbolizează declaraţie în dragoste, roz este simbolul fericirii și bucuriei, iar cuoarea albă simbolizează sensibilitatea și puritatea.

Iar laleaua galbenă, contrar miturilor, nu simbolizează separarea, ci zîmbetul persoanei iubite. În satul Bardar din raionul Ialoveni pot fi găsite lalele pentru toate gusturile și de orice culoare..

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?