X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

La Ambasada Azerbaidjanului în Moldova a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea Zilei Victoriei (FOTO, VIDEO)

8 noi. 2021,, 14:30   Societate
2860 0

În scuarul Ambasadei Azerbaidjanului în Moldova a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea Zilei Victoriei, care, potrivit decretului Președintelui Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, este sărbătorită pe 8 noiembrie, ziua în care armata azeră a eliberat orașul Șușa de sub ocupația armeană în 2020.

Pe placa comemorativă inaugurată sunt gravate cuvintele președintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliyev: "Karabah este Azerbaidjan! De acum înainte vom trăi ca o țară victorioasă, ca un popor victorios!"

Pumnul de pe placa comemorativă simbolizează puterea Azerbaidjanului, care se află în unitatea sa, iar floarea Hara-bulbul, care crește în Karabah, simbolizează pacea și victoria.

Deschiderea plăcii comemorative pe teritoriul Ambasadei Azerbaidjanului la Chișinău în cadrul primei aniversări a Zilei Victoriei a fost precedată de depunerea de flori la bustul lui Heydar Aliyev, fostul președinte al Azerbaidjanului, un mare lider și un adevărat patriot al țării.

La eveniment au participat persoane publice, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, membri ai diasporei azere, studenți, tineri și reprezentanți ai mass-media.


De asemenea, oaspeții evenimentului au participat și la o expoziție de fotografii dedicată acestei date semnificative.

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Gudsi Osmanov, a amintit în discursul său că Ziua Victoriei este sărbătorită pe 8 noiembrie, ziua când armata azeră a eliberat orașul Șușa, perla Azerbaidjanului, de sub ocupație armeană. Potrivit lui, sărbătorirea Zilei Victoriei în ziua eliberării orașului Șușa este simbolică și plină de bucurie, iar cei adunați astăzi la Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău sărbătoresc această dată memorabilă și cinstesc încă o dată memoria celor care au murit și și-au dat viața pentru integritatea teritorială a Republicii Azerbaidjan.

"Astăzi putem spune cu încredere: victoria noastră a adus pacea pe aceste meleaguri, victoria noastră este garantul stabilității în regiune. Am cîștigat Războiul pentru Patrie, ne-am eliberat teritoriile, am restabilit integritatea teritorială a Azerbaidjanului și în regiune a venit pacea, și nu mai mor oameni pașnici!", a spus Gudsi Osmanov.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?