X 
Transnistria stiri: 1800

Justiția dă dreptate procurorilor: presa are dreptul să informeze despre crime grave

16 iul. 10:45   Societate
3784 0

Procurorii din cadrul PCCOCS și-au revendicat în instanță dreptul de a informa societatea și presa, după ce un deținut a contestat comunicatul lor de presă din 2021 privind atacul armat asupra încasatorilor unei bănci, comis în 2014. Judecătoria Chișinău a respins acțiunea, confirmînd legalitatea comunicatului.

Potrivit hotărîrii, reprezentantul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur, a demonstrat că informațiile din comunicat respectau fondul sentinței din 10 iunie 2016. Astfel, comunicatul rămîne valid, iar dreptul procurorilor de a informa publicul va fi exercitat în limitele legii.

Atacul armat, potrivit unei decizii a Curții Supreme de Justiție din 11 noiembrie 2024, a fost comis cu „cel puțin 54 de focuri de armă cu pistoale automate AK-74 în direcția încasatorilor”. Unul dintre ei a decedat, iar alți doi au fost răniți. Atacatorii au sustras două bagaje cu peste 1.500.000 lei.

În 2016, procurorii au cerut pedepse mai aspre pentru cei patru inculpați, iar instanța de apel le-a majorat: doi au fost condamnați la detenție pe viață (inclusiv liderul grupului), iar ceilalți doi – la 25 de ani de închisoare. Toți patru au fost obligați să restituie pagubele.

Instanța a subliniat, invocînd și Recomandarea Rec(2003)13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, că este esențial ca presa să reflecte procedurile penale pentru a asigura transparența și controlul public asupra sistemului de justiție. Curtea Supremă de Justiție a reiterat în 2022 că procurorii nu doar pot, ci trebuie să informeze publicul în cauze de interes major, în baza art.10 din CEDO privind libertatea de exprimare.

În concluzie, comunicatul din 20 decembrie 2021, publicat de procurori, a fost declarat legal și relevant pentru asigurarea transparenței.

9
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий