Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Jurnaliști din Moldova vor participa în Egipt la un turneu de fotbal

17 mar. 2022,, 12:00   Societate
2483 0

Cîțiva jurnaliști din Republica Moldova, reprezentanți ai Asociației Presei Sportive, se vor deplasa în Egipt pentru a participa la ediția jubiliară (a X-a) a turneului internațional de fotbal rezervat jurnaliștilor.

Potrivit unui comunicat remis presei, evenimentul va întruni 12 colective de presă din opt țări și se va desfășura pe terenurile de fotbal ale Clubului „Marina Sports”, amplasat în renumita stațiune balneară Hurghada de pe țărmul Mării Roșii, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.

Selecționata Moldovei va participa pentru a doua oară la acest concurs, pe care în 2021 l-a și cîștigat.

„Pe parcursul ultimilor cîțiva ani, echipa jurnaliștilor sportivi din Moldova are o prestație de-a dreptul strălucită pe arena internațională.

sînt ferm convins că și acest turneu va contribui la crearea unei imagini pozitive ce ține de componenta sportivă a țării noastre, precum și la promovarea sportului în societate.


sîntem profund recunoscători acelor parteneri care susțin activitatea APSM și în special echipa de fotbal a jurnaliștilor. În mod tradițional ne bucurăm de sprijinul plenar din partea Federației Moldovenești de Fotbal. În plus, am fost ajutați de nou-creata Asociație pentru susținerea inițiativelor comunitare și a sportului (ASICS)”, a specificat Eduard Ciobanu, președintele Asociației Presei Sportive din Moldova.

Menționăm că, în 2021, echipa de fotbal a jurnaliștilor sportivi din Republica Moldova a cîștigat trei turnee internaționale de mare prestigiu, care au avut loc în Egipt, Lituania și Georgia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?