X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Într-o grădiniță din raionul Fălești, a fost modernizat sistemul electric

12 iun. 21:30   Societate
2887 0

În satul Ișcălău din raionul Fălești, a fost modernizat întregul sistem electric din grădiniță, notează Noi.md.

Acu, cei aproximativ 30 de copii, care frecventează instituția preșcolară, au parte de condiții mai bune de educație.

Edificiul grădiniței a fost construit în urmă cu peste 50 de ani. De atunci, clădirea nu a mai fost reparată capital niciodată, iar în ultimii ani, sistemul electric ajunsese într-o stare deplorabilă.

Potrivit directoarei grădiniței, Reghina Vameșu, anterior, lumina se deconecta frecvent de la contor, rețeaua fiind cu totul învechită pica în cel mai nepotrivit moment. O altă problemă frecventă era lumina slabă din încăperi.

"Odată cu instalarea noului sistem electric situația în grădiniţă s-a îmbunătățit considerabil. Spre exemplu, anul acesta, au funcționat simultan cazanul de încălzire, cuptorul, fierul de călcat și alte aparate electrice".


Valoarea investiției este de peste 500 de mii de lei, iar resursele financiare au fost alocate de Executiv, prin Fondul Național de Dezvoltare Regională.

Din comuna Ișcălău mai fac parte localităţile Burghelea și Doltu. În total, cele trei sate au peste 2500 de locuitori.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?