Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 11 octombrie, la ora 10:51, cînd a fost recepționat un apel din partea unei rude a unui bărbat în vîrstă de 65 de ani, care se prăbușise pe stradă și era inconștient. Cazul a fost încadrat în categoria de urgență majoră – cod roșu, ce implică risc vital iminent.
Echipa TIM a ajuns la fața locului la ora 10:55, constatînd că pacientul se afla în stop cardio-respirator și nu prezenta semne de viață. Din datele obținute, s-a aflat că acesta era în evidența medicului de familie cu afecțiuni cardiace.Măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală au fost inițiate în autosanitară și echipa a reușit restabilirea funcțiilor vitale ale pacientului. Acesta a fost transportat în stare stabilă la spital, cu monitorizare continuă a parametrilor vitali.
Al doilea caz s-a înregistrat în aceeași zi, în jurul orei 20:05, prin intermediul „Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112”. Chemarea a venit dintr-un centru de plasament pentru o femeie de 51 de ani, găsită inconștientă.
La sosirea echipei, pacienta se afla în stop cardio-respirator, fără puls, respirație sau tensiune arterială. S-au inițiat imediat manevrele de resuscitare, care au dus la restabilirea ritmului cardiac și a funcției respiratorii. După stabilizarea parametrilor vitali, pacienta a fost transportată asistat la spital, fiind internată pentru tratament de specialitate.
Adăuga comentariu