Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3989

Inițiativă legislativă: Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procură

25 iun. 2020,, 15:47   Societate
2295 0

Dreptul la pensie va putea fi solicitat inclusiv prin procură. Cu această inițiativă legislativă vine Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit modificărilor propuse la Legea privind sistemul public de pensii, cererea de pensionare şi actele necesare se vor depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliu de către reprezentatul desemnat prin procură.

Redacția actuală a legii prevede că, pensia se acordă la cererea persoanei care a obținut dreptul la pensie sau a tutorelui acesteia.

Potrivit autorului, necesitatea aprobării modificării propuse rezultă din multiplele adresări parvenite de la persoanele care din cauza stării de sănătate nu se pot deplasa pentru a depune personal cererea de pensionare, inclusiv de la persoanele aflate peste hotarele țării care, în legătură cu situația creată din cauza pandemiei de COVID-19, nu pot reveni în țară pentru a-și realiza dreptul la pensie.

Proiectul de lege urmează să fie votat de Parlament. Modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?