Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Incidentul de la școala din Mereni: Care este starea de sănătate a copiilor accidentați

3 noi. 2022,, 13:30   Societate
2090 0

Școala primară din localitatea Mereni, raionul Anenii Noi, unde a căzut tencuială din tavanul unei săli de clasă, a fost închisă. Toți copiii au fost trecuți la învățămînt online, iar autoritățile locale caută expert pentru evaluarea parțială a clădirii. Informațiile au fost comunicate de primarul localității, Valentin Vieru. Iată care este starea de sănătate a celor trei copii accidentați, transmite agora.

Incidentul s-a produs în timpul unei lecții, iar profesoara a reacționat imediat reușind să evacueze copiii. Totuși, trei dintre elevi au fost accidentați de bucățile din tencuiala tavanului.

„Au avut de suferit trei copii, doi fiind afectați ușor, iar altu în stare de sănătate medie. Copilul a fost internat la spital pentru ajutor medical, iar la cîteva ore a fost externat”, a comunicat, pentru redacția AGORA, primarul satului Mereni, Valentin Vieru.

Potrivit alesului local, imediat după incident a fost convocată Comisia Situații Excepționale din Mereni unde s-a aprobat decizia ca toți copiii din școală să treacă la studii în regim online.

„La fel a fost sesizată Agenția Supraveghere Tehnică ca să vină la fața locului și să investigheze care sînt cauzele și rolul fiecărui participant la reparație, să vedem de ce s-a ajuns la această situație și cine se face vinovat, pentru că vorbim de viața și sănătatea copiilor”, a adăugat Valentin Vieru.


Menționăm că sala de clasă în care s-a întîmplat incidentul se află la nivelul doi al clădirii cu tot atîtea etaje. Potrivit primarului, sala avea tavan dublu: „În clasa în care s-a întîmplat incidentul nu era vizibilă vreo problemă așa cum acolo era tavan dublu din plăci de ghips carton. Și într-un fel erau acoperite posibilele fisuri și nu puteau fi văzute anumite probleme”, explică Valentin Vieru.

Întrebat despre starea clădirii, primarul a comunicat că școala este dată în exploatare din anul 1964. În anii 2010 și 2014 au fost întreprinse reparații cosmetice, inclusiv la tavane, fiind dat jos o parte din tencuială.

În continuare, autoritățile locale sînt în căutarea unui expert pentru o evaluare parțială a clădirii așa încît să stabilească dacă e posibilă utilizarea primului nivel al clădirii, care nu are semne vizibile de deteriorare.

„E adevărat că experții nu vor să-și asume o decizie în termeni scurți. Problema este că temporar copiii vor fi încadrați în liceul din localitate, însă spațiul de acolo nu permite în totalitate acest lucru. Școala primară e de timp grădiniță, cu grupe pregătitoare, unde copiii au pătucuri de dormit și un regim mai special. Deci la liceu pot fi încadrate doar clasele pregătitoare”, precizează primarul din Mereni.

Întrebat dacă se prevede o reparație a clădirii și dacă există surse financiare pentru acest lucru, alesul local a spus că detaliile despre sumele necesare vor fi clare după evaluarea stării clădirii. „Probabil că va fi nevoie de un proiect și în baza lui vom face un diviz de cheltuieli. Dar este o informație pe care o vom avea nu foarte curînd”, a punctat acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?