Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Incendiu la Briceni: O femeie a rămas în stradă, după ce casa a luat foc

22 dec. 2021,, 12:30   Societate
3262 0

În seara zilei de 21 decembrie pompierii din nordul țării au fost alertați despre producerea unui incendiu într-o casă din localitatea Bulboaca, raionul Briceni.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 20:09. Potrivit primelor informații, o casă de locuit a fost cuprinsă de foc. Pentru lichidarea arderii, la fața locului au intervenit două echipe de pompieri, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins acoperișul locuinței. Totodată, datorită intervenției operative a salvatorilor o femeie a fost salvată din incendiu, fiind evacuată din casa afectată. Aceasta a fost predată medicilor pentru îngrijiri necesare.

IGSU

Arderea a fost localizată către ora 20:39, și lichidată complet la ora 22:20.


Conform IGSU, în urma incendiului a fost distrus acoperișul casei cu suprafața de 60m2 și bunurile materiale dintr-o cameră.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului au intervenit în 37 situații de risc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?