X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Încă un pas făcut pentru debirocratizarea activității medicului de familie

17 apr. 2018,, 18:16   Societate
3866 0

Medicii de familie vor îndeplini mai puține formulare decît în prezent, a anunțat astăzi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă remis de instituție, modificarea va permite debirocratizarea asistenței medicale primare și eficientizarea acesteia.

La fel, prin această măsură, autoritățile își propun utilizarea mai rațională a timpului planificat pentru consultație și îmbunătățirea comunicării între medic și pacient. Totodată, se dorește asigurarea unui acces echitabil şi sporirea eficienţei şi calităţii serviciilor medicale prestate pacienților.

Astfel, instituțiile medicale primare vor trebui să prezinte, trimestrial, doar îndeplinirea indicatorilor de performanță la următoarele categorii: prevenirea, depistarea precoce și supravegherea maladiilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a stărilor precanceroase și a cancerului, tuberculozei, datele privind gravidele și copiii.

Prin obținerea acestor date, ministerul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prestate, depistarea precoce a maladiilor şi supravegherea pacienţilor cu maladii cronice în condiţii de ambulator.


De asemenea, ministerul și-a propus continuarea activităților de debirocratizare a activității medicului de familie prin implementarea fișei medicale electronice și a certificatului de concediu medical electronic etc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?