În total, în acest episod, procurorii au expediat în instanța de judecată 49 volume în care se conțin probe pertinente, concludente care dovedesc vinovăția persoanelor acuzate.
În concret, aceștia sînt învinuiți de comiterea ”escrocheriei în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, unul dintre ei fiind suplimentar acuzat și de ”spălarea banilor în interesul organizației criminale, în proporții deosebit de mari”.
Obiectul cauzei penale diferite justiției îl constituie fapte penale săvîrșite în intervalul octombrie - noiembrie 2014, exprimate prin sustragerea mijloacelor bănești prin intermediul efectuării plasamentelor bancare ce au fost puse la dispoziția membrilor asociației criminale, cu ulterioara prejudiciere a bugetului public național în sumă de peste 2,2 miliarde de lei.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunilor, procurorii au instituit sechestre pe bunurile inculpaților estimate la circa 2 miliarde de lei.
De notat că, Procuratura Anticorupție continuă urmărirea penală denumită generic ”Frauda Bancară” pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în această schemă ilegală și recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiuni.
Adăuga comentariu