Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Încă un dosar penal pe numele lui Dorin Damir

24 noi. 2021,, 11:51   Societate
2405 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a trimis în judecată dosarul de învinuire al președintelui asociației FEA în comiterea infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, în privința conducătorului unei agenții imobiliare.

„În cadrul urmăririi penale efectuate de comun cu ofițerii SIS, procurorii PCCOCS au examinat sesizarea avocatului conducătorului agenției imobiliare, precum și alte probe în acest sens, care relevă caracterul penal al faptelor inculpatului. Mai exact, acesta avea calitatea de învinuit într-o cauză penală, în care victimei îi era recunoscută cauzarea de către inculpat a unui prejudiciu material. Însă, în scopul eludării răspunderii penale, acesta a apelat la metode ilegale. Astfel, acesta a șantajat victima prin intermediul avocatului, cu amenințări de răfuială fizică împotriva sa și a familiei acesteia, în stilul anilor ’90, pentru ca să-și retragă plîngerea și pretențiile”, se arată în comunicatul PCCOCS.

Totodată, prin aceste acțiuni de șantaj au fost comise fapte de natură să împiedice cercetarea obiectivă a cauzei penale vizate, pentru a opri deferirea acesteia justiției.

Amintim că Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru au fost reținuți în luna iulie în dosarul angajărilor fictive ale fostei Direcții nr.5. sînt învinuiți de abuz în serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice pentru care riscă de la doi pînă la 12 ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, Damir ar fi fost angajat fictiv în calitate de agent sub acoperire, fiindu-i oferită o altă identitate cu care s-a folosit la trecerea frontierei. Acesta și Valeriu Cojocaru se află în arest preventiv, iar Alexandru Pînzari – în arest la domiciliu.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?