Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Încă un dosar pe marginea furtului miliardului, finalizat și expediat în judecată

3 sep. 2020,, 10:27   Societate
2687 1

Procurorul general Alexandru Stoianoglo a anunțat astăzi despre finalizarea urmării penale în dosarul privind implicarea Victoriabank în furtul miliardului.

Instituția bancară, în calitate de persoană juridică, este invinuită de spălare de bani, cît și fosta președintă a Comitetului de direcție a acestei bănci este acuzată de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unei organizații criminale.

Acum trei săptămîni, la demersul Procuraturii Anticorupție, instanța a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor băncii, în valoare de 1,9 miliarde de lei, a anunțat Stoianoglo. Este vorba de 54 de autoturisme, 24 imobile, 4 autospeciale, 114 valori mobiliare de stat în sumă de 1,85 miliarde de lei. Procurorii vor iniția și procedura de confiscare specială a bunurilor în folosul statului. Sechestrele aplicate nu vor influența activiatea cotidiană a băncii.

Potrivit lui Stoianoglo, fosta președintă a Comitetului de direcție a băncii este cercetată în libertate, după ce în luna martie magistrații au respins demersul procurorului privind arestul preventiv.

Procurorul general a calificat drept speculații informațiile vehiculate în presă privind cercetarea penală a investitorilor acestei bănci sau implicara lui Platon în gestionarea anchetei. Toate aceste acțiuni urmăresc să destabilizeze ancheta și provoace neîncredere în activitatea oamenilor legii pe acest dosar, a declarat Stoianoglo.


„Nu executăm comenzi, nu avem nimic nici cu acționarii, nici cu proprietarii", a declarat Stoianoglo.

Alexandru Stoianoglo a mai menționat că deși ancheta pe marginea furtului miliardului avansează, anumiți factori de decizie în interiorul sistemului justiției sabotează investigațiile.

"În decursul a nouă luni de activiate, unele aspecte am reușit să le elucidăm, altele urmează. Un lucru este cert: investigarea fraudei bancare decurge greu, totuși carul s-a urnit din loc, încep a fi înregistrate unele evoluții în acest sens. La această etapă practic nimeni nu conlucrează cu ancheta, cei implicați în fraudă sînt speriați, se exercită influență asupra celor implicați în procesul investigații. Figuranților li se oferă suport juridic, sînt influențați judecătorii. Ne-am ciocnit și cu blocaje chiar în interiorul Procuraturii", a declarat Stoianoglo.

Procurorul a reiterat că furtul miliardului a fost posibil datorită fostei conduceri a Băncii Naționale a Moldovei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?