X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Încă o persoană reținută în dosarul escrocheriilor cu produse cerealiere

28 feb. 2022,, 11:30   Societate
3657 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a solicitat la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, plasarea în arest preventiv a șase persoane și a două persoane în arest la domiciliu în dosarul escrocheriilor cu produse cerealiere, care au prejudiciat 25 de agenți economici cu peste șapte milioane lei.

Solicitările procurorilor PCCOCS însă au fost satisfăcute parțial, așa cum doar un învinuit a fost plasat în arest preventiv.

Prin urmare, procurorii vor contesta încheierile la Curtea de Apel Chișinău, pentru asigurarea eficienței investigațiilor și împiedicarea eschivării învinuiților.

Anterior, pe dosar au fost plasate în arest trei persoane, iar altele trei au statut de bănuit. De asemenea, șapte deținuți condamnați pe viață au fost transferați temporar în instituția penitenciară din Chișinău, pentru investigarea faptelor acestora.

Pînă în prezent, în cadrul investigațiilor, au fost recunoscute în calitate de învinuiți 18 persoane implicate în scheme de escrocherie cu produse cerealiere de la gospodării țărănești și agenți economici cu activitate în domeniul agricol.


Investigațiile sînt parte a dosarului anunțat de autorități săptămîna trecută, în cadrul căruia au fost desfășurate 30 de percheziții în republică. Acestea au avut loc în Bălți, Chișinău, Soroca și Rezina, inclusiv în instituția penitenciară din ultima localitate.

Schema infracțională a fost pusă în aplicare în vara și toamna lui 2021. Aceasta avea la bază trei companii din domeniul agricol, care activau coordonat pentru implementarea acesteia, iar printre organizatorii ei sînt și persoane aflate în detenție, inclusiv persoane condamnate la detenție pe viață. Două din companii erau fondate recent, iar a treia folosea o ștampilă falsificată. Organizatorii schemei contactau aceste companii, care se deplasau la agenții economici interesați, unde ridicau produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfii de la victime, companiile le vindeau altor agenți economici, fără ca să le achite marfa obținută.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?