X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Încă 5 persoane au fost escortate la CNA

20 feb. 2018,, 15:58   Societate
2732 0

Alte 5 persoane au fost escortate astăzi la CNA pentru audieri în dosarul ilegalităţilor, comise de către un grup infracţional specializat în legalizarea construcţiilor autorizate şi neautorizate din Chişinău.

Este vorba despre un specialist al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei municipiului Chişinău, un registrator al Agenţiei Servicii Publice, dar şi trei directori ai unor companii din capitală, care ar fi beneficiat de serviciile funcţionarilor menţionaţi.

Cei trei reprezentanţi ai agenţilor economici au oferit diferite sume de bani capilor grupului pentru ca aceştia să corupă funcţionarii din cadrul Direcţiei arhitectură şi Agenţiei servicii publice, în schimbul perfectării unor documente pentru recepţia finală a unor construcţii.

Într-un caz, produs în luna noiembrie 2017, sînt menţionate 3 încăperi din strada Alba Iulia, pentru procesul-verbal de recepţie finală a lucrărilor fiind plătită o mită de 1500 de euro. În alt caz, documentat tot în luna noiembrie 2017, unul dintre bănuiţi ar fi transmis unuia dintre capii grupului 2000 de lei şi 200 de euro, în avans, pentru întocmirea actelor de recepţie finală a unui imobil de pe strada Socoleni.

În aceeaşi perioadă, a fost documentată şi transmiterea a 40 000 de lei, în avans, liderilor grupului pentru legalizarea unui oficiu neautorizat de pe strada Miron Costin. În procesul investigaţiilor, a mai fost documentată şi transmiterea a 2.000 de euro de către unul dintre bănuiţi pentru eliberarea actelor cu privire la replanificarea a trei gherete din strada Calea Moşilor, dar şi pentru setul de documente pentru recepţionarea unei construcţii de pe Albişoara – în ambele cazuri cu înregistrarea acestora la SCT Chişinău.


În dimineaţa acestei zile, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au desfăşurat percheziţii la domiciliile şi la locurile de muncă ale bănuiţilor, de unde au ridicat materiale importante pentru cauza penală.

În prezent, aceştia sînt audiaţi de ofiţerii de urmărire penală, urmînd ca procurorii să decidă dacă persoanele vor fi reţinute sau vor fi cercetate în stare de libertate.

Amintim că, săptămîna trecută, şapte persoane au fost reţinute într-un dosar de corupere, trafic de influenţă şi fals în acte publice. Acestea sînt învinuite că ar fi pus în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din capitală. Potrivit materialelor cauzei, capii grupului identificau persoane, care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor, le asigurau întregul portofoliu de documente, prin coruperea unor funcţionari ai administraţiei publice locale şi Agenţiei servicii publice (SCT Chişinău), iar pentru serviciile lor pretindeau sume de pînă la 3500 de euro.

Pînă în prezent, procurorii şi CNA au documentat circa 40 de asemenea cazuri.

Din cei 7 reţinuţi, 2 persoane se află în arest preventiv, în izolator, o persoană este cercetată în arest la domiciliu, iar alţi 4 învinuiţi au fost eliberaţi de procurori după ce au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au oferit declaraţii importante anchetatorilor.

Cazul este documentat în continuare, urmînd ca procurorii anticorupţie şi ofiţerii de urmărire penală ai CNA să analizeze informaţia, obţinută în urma percheziţiilor, pentru a stabili toate circumstanţele faptelor descrise şi a trage la răspundere persoanele responsabile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?