Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Numărul moldovenilor care şi-au cumpărat locuinţe prin programul Prima Casă

26 mar. 2019,, 09:10   Societate
1972 4

În ultimele 12 luni, aproape 1.800 de beneficiari s-au bucurat de propria lor locuinţă, prin intermediul programului guvernamental "Prima Casă".

La un an de la lansarea proiectului, premierul Pavel Filip a anunţat că, datorită acestuia, circa 1.000 de copii s-au mutat în casă nouă sau urmează să o facă, împreună cu părinţii lor.

În acelaşi timp, printre beneficiarii programului se mai numără 61 de cadre didactice, 35 de angajaţi din sistemul medical, 58 de poliţişti şi 14 militari. Programul guvernamental "Prima Casă" a fost lansat în martie 2018, la iniţiativa premierului Pavel Filip.

Potrivit regulamentului, beneficiarii, care au pînă la 45 de ani, trebuie să aibă o contribuţie iniţială de pînă la zece la sută din valoarea contractului.

După lansare, Guvernul a implementat şi programul "Prima Casă 2", care presupune compensaţii importante pentru bugetari.


De anumite scutiri au parte şi familiile cu mai mulţi copii, care sînt îndemnate să aplice la "Prima casă 3".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?