Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

În Transnistria au început jocurile armate internaționale „Războinicul Comunităţii-2019”

7 aug. 2019,, 15:21   Societate
2892 2

În Transnistria au început jocurile armate internaționale „Războinicul Comunităţii-2019” le baza Grupului Operativ al Trupelor Ruseşti (GOTR), „ca prototip al competiției internaționale de îndemînare militar-profesională, care se desfăşoară în Rusia în aceste zile”.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa transnistreană, la acestea participă șase echipe care reprezintă structurile de forţă și instituţiile regiunii, precum și echipa gazdă – GOTR.

„Susținem inițiativa de a desfăşura în Transnistria competiţii similare jocurilor armate internaționale. Aceste jocuri sînt aproape la fel ca şi competițiile la scară mondială sau olimpică, există și cîștigători și intensitatea luptei. Toți participanții sînt oameni curajoși, cei mai buni dintre cei mai buni, care vor arăta de ce sînt capabili”, a declarat șeful GOTR, colonelul Dmitri Zelenkov, la ceremonia de deschidere.

În prima zi a jocurilor, participanții și-au testat pregătirea fizică la trecerea pistei cu obstacole. În luptă au intrat echipajele de maşini de luptă, perechi de lunetişti, specialiști în reparații și bucătari de armată. Pentru prima dată la jocuri au participat specialiști în serviciile de comunicații, medici militari și agenți de informații.

Jocurile armate se vor desfăşura pe parcursul săptămînii. Echipele vor concura la trageri, la conducerea vehiculelor blindate și la alte concursuri profesionale militare. Jocurile, care au loc pentru al treilea an consecutiv, se vor încheia cu ceremonia de premiere a învingătorilor și participanților.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?