Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

În perioada stării de urgență, numărul donatorilor de sînge a scăzut

7 iun. 2020,, 15:33   Societate
2404 0

Numărul donatorilor de sînge și produse sanguine a scăzut de patru ori pe perioada stării de urgență și perioada stării de urgență în sănătate publică.

În această perioadă, pe alocuri critică, Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui a făcut față solicitărilor în mare parte din rezervele de sînge și produse sanguine colectate anterior, a declarat pentru IPN șefa Centrului Național de Transfuzie a Sîngelui, Svetlana Cebotari.

În această perioadă și instituțiile medico-sanitare au solicitat, față de o perioadă obișnuită, de cîteva ori mai puține componente, avînd în vedere că nu au funcționat din cauza pandemiei. „Dacă nu dispuneam, pînă la declanșarea acestei epidemii, de stocuri suficiente de componente sanguine și preparate biomedicale din sînge, lucrurile urmau a fi foarte dificile și destul de grave”.

Moldova dispune de rezerve ale componentelor plasmatice pentru cel puțin trei luni. Șefa CNTS menționează că s-a reușit păstrarea acestui stoc în mod continuu. Preparatele biomedicale din sînge există în stoc pentru jumătate de an înainte. Este mai dificil de menținut stocul pentru componentele eritrocitare. Soluțiile de conservare permit păstrarea eritrocitelor înafara organismului pentru cel mult 42 de zile. Acum stocurile sînt pentru 25 de zile, atît pentru grupele rare de sînge, cît și pentru cele cu Rh pozitiv. Pe parcursul stărilor de urgență, au fost cazuri cînd acest stoc s-a redus pînă la trei zile.

Sistemul de sănătate din țară dispune de un nomenclator cu peste 20 de diverse tipuri de componente sanguine și preparate biomedicale din sînge. Concentratele de trombocite, care sînt vitale pentru toți pacienții cu maladii onco-hematologice, pot fi conservate înafara organismului nu mai mult de 5-7 zile.Toate grupele sanguine cu Rh negativ sînt considerate rare și mai greu se menține stocul. Toți pacienții care au avut multiple transfuzii anterior, au nevoie de componente sanguine fenotipate. Svetlana Cebotari spune că e dificil să găsești la momentul potrivit donatorul potrivit pentru pacientul dat. În Moldova există un registru al donatorilor cu grupe rare de sînge și unul al donatorilor cu fenotip.


Programul anual de donatori variază între 65 de mii și 80 de mii de donări de sînge și componente sanguine. Fiind procesate, acestea acoperă necesitățile tuturor pacienților din țară.

Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui și Ministerul Sănătății și protecției Sociale desfășoară un lunar de informare și promovare a donării voluntare de sînge, începînd cu 25 mai pînă pe 26 iunie. Svetlana Cebotari susține că oamenii sînt receptivi și au fost mereu receptivi, chiar dacă în perioada precedentă a fost extrem de greu, implicit din cauza problemei transportului, dar și a imposibilității de organizare a zilelor de donare.

Sînge și componente sanguine poate dona orice persoană care își dorește, are între 18 și 60 de ani, are o stare perfectă de sănătate și o greutate corporală mai mare de 50 kg. Printr-o singură donare de sînge donatorul poate salva trei vieți. Toți donatorii de sînge își pot lua două zile libere de la muncă și primesc un pachet alimentar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?