TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

MAI multeminimizează

În Parlamentul Republicii Moldova a fost înregistrat un proiect de lege privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei

Proiectul, care prevede renunțarea la trecerea la ora de iarnă și de vară, a fost înregistrat joi de deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov.

Potrivit alesului poporului, această practică nu mai este actuală, în plus, multe studii arată că schimbarea sezonieră a orei afectează negativ sănătatea oamenilor.

”Considerăm că această practică nu mai este actuală, adică nu contribuie la reducerea consumului de energie, așa cum avea menirea inițial, ci, din contra, implică riscuri majore asupra sănătății oamenilor.

Există multe studii care confirmă că trecerea la ora de vară și apoi la cea de iarnă provoacă tulburări ale somnului și de comportament, iar efectele acestor schimbări pot fi observate o lungă perioadă de timp,

Despre necesitatea renunțării la această practică se discută de mult timp în Uniunea Europeană, iar o decizie finală va fi luată în viitorul apropiat. Mai mult de jumătate din țările lumii nu-și schimbă ora și Republica Moldova ar trebui să fie printre ele.


Aș dori să menționez că acest proiect respectă standardele europene și nu încalcă obligațiile țării noastre față de partenerii de dezvoltare", a scris Ulanov în postarea sa de pe rețelele de socializare.

El a publicat, de asemenea, copia documentului înregistrat și a adăugat că fracțiunea mizează pe sprijinul deputaților din toate fracțiunile

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


MAI multe

Sondaj Toate

load