Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

În Moldova vor fi create asociații de dezvoltare intercomunitară. Ce presupune acest lucru

2 feb. 2023,, 17:30   Societate
2204 0

Legislativul a adoptat, astăzi, în lectura a doua, proiectul de lege cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară.

Astfel, autoritățile administrației publice locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes local sau regional.

Proiectul reglementează modul de constituire, activitate, funcționare, reorganizare și lichidare a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. Asociațiile vor avea un caracter apolitic, non-profit, vor putea fi create din două sau mai multe unități administrativ-teritoriale de nivelul întîi și doi, pentru a furniza în comun servicii publice pentru comunitate. Organele de conducere ale asociației vor fi adunarea generală, consiliul asociației, comisia de cenzori și directorul.

În opinia autorilor inițiativei legislative, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, necesitatea creării asociațiilor de dezvoltare intercomunitară este dictată de capacitățile reduse ale autorităților administrației publice locale de a atrage mijloace financiare sau de a răspunde condițiilor impuse de criteriile de eligibilitate pentru a beneficia de finanțarea unor proiecte.

Totodată, în ședința plenară de astăzi, parlamentarii au aprobat un proiectde lege care prevede modificarea și ajustarea cadrului normativ conex la prevederile Legii cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară. Principalele prevederi ale acestui proiect se referă la reglementarea unor aspecte de asociere între autoritățile publice locale pentru organizarea și prestarea serviciilor publice.

1
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?