Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

În Moldova va fi introdusă o indemnizaţie nouă – capital familial

8 mar. 2018,, 12:30   Societate
15519 0

În Moldova ar putea introdusă încă o indemnizaţie socială pentru copii - capital familial.

Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege privind instituirea capitalului familial, înregistrat în Parlament de către un grup de deputaţi din partea fracţiunii Partidului Socialiştilor.

Potrivit documentului, capitalul familial este o prestaţie socială unică care se prevede să se achite familiei la naşterea primului copil şi a următorilor copii în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi sporirii natalităţii.

Această indemnizaţie constituie sprijinul statului la naşterea copiilor, destinat asigurării bunăstării copilului, a posibilităţii de a fi educat în mediul familiei, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere.

Potrivit proiectului de lege, dacă documentul va fi adoptat, îndemnizaţia socială capital familial va fi achitată din bugetul public prin Casa Naţională a Asigurărilor Sociale şi subdiviziunile teritoriale ale acesteia. Beneficiarii de capital familial vor fi copiii cetăţenilor moldoveni asiguraţi şi neasiguraţi cu un loc permanent de trai în republică.


Dreptul la capital familial va fi oferit copiilor cetăţeni ai Moldovei născuţi după 1 ianuarie 2020. Totodată, familia va putea folosi mijloacele băneşti din capitalul familial după atingerea vîrstei de 3 ani de către copil. Pînă atunci, potrivit proiectului documentului, banii vor fi păstraţi pe un cont special în CNAS şi nu vor putea fi folosiţi de instituţia responsabilă în alte scopuri.

În proiectul de lege se menţionează că mijloacele băneşti din capitalul familial vor putea fi folosiţi doar în următoarele scopuri: îmbunătăţirea condiţiilor de trai (procurarea locuinţei, a materialelor de construcţie pentru construcţia sau reparaţia locuinţei, a utilajului tehnic), educaţia copiilor (pregătirea către noul an şcolar, achitarea taxei de studii în instituţiile de învăţămînt privat); tratamentul copilului (procurarea medicamentelor, articolelor medicale; achitarea cheltuielilor legate de tratament care nu au fost incluse în programul unic de asistenţă medicală); reabilitarea copilului.

În document se stipulează expres că capitalul familial este destinat copilului și nu familiei în care este născut, acesta nu înlocuiește alte prestații, înlesniri, asistență, servicii sociale furnizate în modul prevăzut de lege.

Se prevede că valoarea nominală a capitalului familial va depinde de numărul de copii minori proprii şi cei adoptaţi, aflaţi la întreţinere şi educaţie în familia nou născutului la momentul acordării capitalului familial. Documentul stipulează că la naşterea primului copil valoarea capitalului familial va constitui trei salarii medii pe economie pentru anul precedent, la naşterea celui de-al doilea copil – cinci salarii medii, iar la naşterea celui de-al treilea copil şi a următorilor copii –şapte salarii medii pe economie.

Certificatul de capital familial va fi eliberat de către CNAS în baza cererii unuia dintre părinţi copilului născut viu sau a părintelui adoptiv. Cererea de indemnizaţie poate fi depusă în termen de un an de la naşterea copiilor. Dacă părinții sînt separaţi, certificatul pentru capitalul familial va fi eliberat părintelui cu care trăiește copilul, potrivit hotărîrii instanței. În cazul orfanilor sau al unui copil rămas fără îngrijire părintească, capital familial vor fi eliberat beneficiarului la împlinirea vîrstei majoratului.

Autorii proiectului de lege au remarcat că instrumente similare pentru susținerea și stimularea natalității sînt aplicate în mai multe țări ale Uniunii Europene, iar achitarea capitalului matern în Rusia se practică din 2006.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?