X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

În localitățile din țară au loc lucrări de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor

22 apr. 2021,, 17:45   Societate
5924 0

Grupul companiilor SA „Moldovagaz” a demarat lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor în mai multe localități ale țării, în conformitate cu Programul investițional pentru anul 2021.

Potrivit serviciului relații publice al companiei, lista include și satul Țareuca din raionul Rezina, deservit de „Orhei-gaz”. În localitate se vor amplasa 1,4 kilometri de rețea nouă de presiune medie și joasă, cu potențialul de a conecta pînă la 42 de consumatori noi (gospodării). Costul total al proiectului este de 522,5 mii lei (inclusiv TVA). Finisarea lucrărilor de așezare a conductei și furnizarea gazelor naturale consumatorilor noi din acest sat se planifică pînă la 1 iunie a anului curent.

În total, „Orhei-gaz” va investi 18,4 milioane de lei (inclusiv TVA) în dezvoltarea rețelelor în acest an, ceea ce va permite construcția a 43 de kilometri de segment nou al conductei de gaze în 24 de localități. Luînd în considerație volumul mare de lucrări pentru anul 2021, acestea au început mai devreme decît de obicei.

Totodată, bugetul preliminar total al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 79,5 milioane de lei. Din suma respectivă 30 milioane de lei vor fi direcționați la construcția gazoductelor interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor pînă la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.

Per total, se vor așeza cca 145 kilometri de gazoduct, iar lucrările se vor efectua în peste 60 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 2500, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?