X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

În Leova sînt plantați copaci cu cea mai rapidă creștere din lume

4 mai. 2021,, 18:14   Societate
4883 0

Paulownia – copacul cunoscut în toată lumea pentru cea mai rapidă creștere din lume începe să fie plantat pe larg și în țara noastră. Spre deosebire de alți copaci, care au nevoie de 15-20 de ani ca să ajungă la perioada optimă pentru a fi tăiați, în cazul lor sînt suficienți doar 7 ani.

Deși este o specie mai rar întîlnită la noi, găsim plantații de paulownia în raionul Leova, și nu doar. Cei care se ambiționează să dezvolte astfel de afaceri susțin că lemnul este extrem de scump și solicitat, mai ales în țările europene, transmite NOI.md cu referire la tv8.md.

Faptul că în zona de sud a țării pămîntul este mai puțin fertil nu este o noutate. Chiar și așa, acest lucru nu-i împiedică pe unii agricultori să se adaptează situației și să dezvolte afaceri care să dureze. Cum ar fi plantarea unor speciile potrivite de copaci. Așa s-a întîmplat și în cazul mai multor agricultori din Leova, care, în 2015, au sădit 70 de hectare de paulownia, copac care nu necesită multe îngrijiri și poate rezista pînă la 80-100 de ani.

Sergiu spune că au ales să planteze anume această specie, pentru că pauwlonia este și un copac care regenerează solul. Astfel, au găsit mai multe terenuri defrișate sau nepotrivite pentru agricultură și s-au apucat de treabă. De exemplu, terenul din imagini se află între două drumuri și nu este potrivit pentru plantarea multor culturi, în schimb paulownia s-a adaptat rapid locului.

Un alt motiv de a crește paulownia este faptul că are cea mai rapidă creștere din lume. Un avantaj enorm este și faptul că paulownia este rezistentă la secetă. Odată plantat, rădăcinile copacului intră adînc în pămînt, astfel încît să aibă mereu acces la apă.


Totuși, plantația din Leova este încă una experimentală, întrucît copacii vor ajunge la maturitate abia la anul. Atunci, în funcție de diametrul pe care îl vor avea, proprietarii vor decide ce să facă cu lemnul. Acesta poate fi utilizat pentru producerea mobilei, dar este și un bun combustibil în același timp.

Lemnul de pauwlonia este ușor și e rezistent la umezeală. De regulă, se folosește în producția de mobilă sau a diferitor obiecte și materiale care au contact direct cu apa, precum ar fi plăcile pentru surfing. Cererea de paulownia este ridicată mai ales pe piața europeană, iar prețul, potrivit mai multor anunțuri de pe site-urile specializate este de aproximativ 950 de dolari pentru un metru cub. Spre comparație, lemnul de stejar costă în jur de 700 de dolari per metru cub.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?