X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

În doar 9 luni, ANI a aplicat amenzi în sumă de peste 300 mii de lei

28 oct. 2020,, 10:54   Societate
3966 0

În primele 9 luni ale acestui an, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a supus verificărilor circa 1882 de declarații de avere și interese personale, dintre care 1332 au fost inițiate din oficiu, prin ordinul emis de Președintele ANI, iar alte 550 de declarații de avere și interese personale au fost examinate în cadrul verificărilor obișnuite.

În perioada celor 9 luni ale anului 2020, Inspectoratul de Integritate a emis 232 de acte de constatare, dintre care în 145 de acte au fost constatate încălcări, cu creștere substanțială de 2 ori mai mult față de numărul actelor emise în perioada similară a anului 2019.

Pentru încălcările admise de subiecții declarării, inspectorii de integritate au inițiat 194 de cauze contravenționale și au întocmit 144 de procese verbale cu privire la contravenție, în baza cărora au aplicate amenzi în sumă totală de 303 500 lei.

Totodată, Direcția juridică a reprezentat Autoritatea în 140 de ședințe de judecată, cîștigînd astfel 44 de dosare (6 dosare definitive), iar din cele 14 dosare pierdute, doar 1 dosar a fost pierdut definitiv în ultimă instanță.

Pe parcursul celor nouă luni ale anului 2020, Autoritatea a emis 343 de certificate de integritate.


La fel, funcționarii ANI au participat în calitate de formatori, în 40 de activități instructive, unde au fost instruiți peste 3500 de subiecți, fiind distribuite 3000 de materiale informative și 1900 ghiduri.

În baza actelor de constatare emise de către inspectorii de integritate și a acțiunilor suplimentare întreprinse, ANI și-a transparentizat activitatea în 149 de comunicate, resetînd astfel procesul de comunicare și informare mai operativă cu reprezentanții Media și ai societății civile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?