X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

În ce stare se află fondurile muzeelor naționale

21 mai. 2018,, 15:30   Societate
3017 0

Fondurile și arhivele muzeelor naționale nu se mai păstrează în condițiile de acum 20 de ani, cînd podurile curgeau și în depozite era umezeală. Despre aceasta a comunicat șefa Direcției patrimoniu cultural a Ministerului Culturii, Educației și Cercetării, Svetlana Pociumban, în cadrul unui interviu pentru Noi.md.

Ea a remarcat că toate fondurile și arhivele, inclusiv cele rămase din timpurile în care în actualul Muzeu de Arte Plastice era amplasat muzeul Partidului Comunist al Moldovei, se păstrează în condiții adecvate.

„Desigur, multe colecții se află în spații foarte comprimate. Una dintre cauze este că muzeele noastre nu au fost construite pentru aceste scopuri și lucrează în clădiri adaptate. Iar colecțiile au crescut de zeci de ori, deci suprafețele de depozitare precedente nu mai fac față situației. Totuși, situația nu este ca cea de acum 20 de ani, cînd podurile curgeau și în depozite era umezeală. Acum – o spun cu toată responsabilitatea – în muzeele noastre nu mai există astfel de condiții de păstrare”, a relatat Pociumban.

La fel, în condiții de siguranță se află și întreaga colecție care se păstra în clădirea Muzeului de Artă (casele Herța și Cligman), ea nu a fost comercializată, nu a fost trimisă nici în Rusia, nici în Europa de Vest. a comunicat funcționara.

„Toate aceste colecții au fost strămutate în depozitele clădirii de pe str. 31 august, 115. Aici se află și colecția națională de artă plastică, și colecția de artă rusească și vest-europeană, care anterior se păstrau în clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare. Tot aici este și toată documentația, secția de evidență etc.”, ne-a spus șefa Direcției patrimoniu cultural a Ministerului Culturii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?