X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

În apropiere de hotarul moldo-român ar putea fi construită o rețea de microtermocentrale cu energie atomică

15 noi. 2021,, 07:35   Societate
16989 11

În apropiere de hotarul moldo-român ar putea fi construită o rețea de microtermocentrale cu energie atomică. Centrala ar urma să fie construită pe amplasamentul actualei Centrale Electrice de Termoficare (CET) aflată în zona comunei Holboca, situată în proximitatea municipiului Iași.

În perspectiva concretizării proiectului comun inițiat de către Statele Unite ale Americii și România cu privire la construirea, în România, de centrale cu reactoare nucleare de mici dimensiuni, primarul Iașului Mihai Chirica a avansat propunerea ca o astfel de centrală să fie amplasată și în zona municipiului Iași.

„Am trimis o adresă la Ministerul Energiei prin care am propus ca, în situația în care se va gîndi o rețea națională de microtermocentrale cu energie atomică, una să fie construită la Holboca. Sînt sisteme foarte sigure în exploatare, de capacități reduse, care nu presupun accidente de tip Cernobîl. Capacitățile lor merg pînă într-o sută de megawați putere instalată, de circa zece ori mai mult decît un grup de la Cernavodă”, a declarat Chirica.

Propunerea municipalității ieșene este susținută de mai multe argumente.

Locația respectivă beneficiază de o infrastructură care poate fi adaptată, în baza unor investiții relativ minore, cerințelor pe care le presupune activitatea unei centrale atomoelectrice.


În al doilea rînd, s-ar putea realiza o foarte bună conexiune cu sistemul energetic național, prin folosirea și adaptarea, dacă este cazul, a echipamentelor existente acum la CET Holboca.

De asemenea, perimetrul propus se află la o distanță foarte mică, de circa 3 kilometri, de rîul Prut și brațul Jijia, asigurîndu-se astfel în mod facil cantitatea de apă necesară bunei funcționări a centralei atomoelectrice.

În plus, zona respectivă are o suprafață de 136 de hectare, spațiu generos pentru construirea centralei, existînd astfel un perimetru larg unde vor putea fi amplasate atît instalaţiile de funcţionare a atomocentralei, dar şi a unei eventuale barierei verzi faţă de zonele locuite.

Nu în ultimul rînd, atomocentrala s-ar afla la distanță rezonabilă de orice așezare locuită, eliminîndu-se eventualul pericol la care ar fi supusă populația din zonă.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?