În ajunul sărbătorilor de iarnă, depănăm cu mult dor cele mai frumoase amintiri din copilărie ale cititorilor portalului de știri Noi.md. Zi de zi, publicăm istoriile venite la adresa redacției, sau pe pagina de facebook a portalului nostru de știri. Istoria de astăzi vine cu noi amintiri și emoții din copilărie.
În anii 80, de Crăciun, capicile de 3 şi de 5 nășteau „Lenini”
Cînd eram mică, mama mă ducea înainte de Crăciun la bunei – la mîca şi la nenea de la Bobeica, raionul Cotovsc - şi mă lăsa acolo. Noi nu eram o familie religioasă şi nu ştiam de Isus Hristos, de naşterea lui şi nici la biserică nu îmblam. Tata era cu partbilet, iar o profesoară de la mama din şcoală a fost dată afară pe „statiya” pentru că a botezat copilul cu popă, aşa că noi ne temeam să ţinem în casă icoane şi să vorbim despre conotaţia religioasă a Crăciunului.
Această sărbătoare se lega mai mult de tăierea lui Vasica, porcul de peste 100 de kile din gojineaţă, pregătirea bosîrlacului (tobă) şi umplerea maţelor. Mîca şi fraţii mamei cărau bucăţile mari de carne în cuhnişoară, da nenea stătea cu bezmintu (cîntar) pe o taburetcă şi îl cîntărea pe regretatul Vasica.
Eu nu aşteptam cadouri, dar mătuşile şi moşii mei, cînd veneau pe 7 ianuarie la bunei, îmi dădeau capişi. Eu ştiam multe hăituri şi poezii, iar ei îmi dădeau bani. Dacă erau din alea mari de culoare ruginie – 5 sau 3 copeici – nu tare mă bucuram. Eram fericită cînd îmi dădeau copeici albe – de 15 sau de 20. Cu ele puteam să mă duc de multe ori la chinoteatru la „NU pogodi” sau să mănînc morojnă Eskimo. Drept că fratele mamei îmi spunea că, dacă le pun în servant pe toate, ele o să fete. Şi odată o fătat o capică mare cu portretul lui Lenin. În schimb, peste noapte, au dispărut toate copeicile galbene şi albe. Moşul meu a spus că sînt mai bogată cu o capică aşa mare. Şi eu am dormit cu capul lui Lenin sub pernă pînă a venit mama.
Crăciunul din anii 80 nu era aşa ca acum. Pe masă aveam mîncare de porc, iar din salate - curechi murat cu ceapă şi ulei. Odată, de Crăciun, mîca mi-a cusut o rochie de baică în pătrăţele, lungă pînă în pămînt. Mama a spus că parcă-s o pălădoaie în rochia ceea şi eu am scos-o de pe mine cu tot cu bant. Aşa că la masa de sărbătoare eu am stat în maică şi în galgoci, dar oricum am fost vedetă pentru că recitam poeziile pînă mă înăduşeam de emoţii, iar toate neamurile spuneau că sînt tare deşteaptă.
Sărbătorile de iarnă nu erau tare vesele pentru că trebuia să stau vreo trei săptămîni la bunei. Şi eu tare voiam ciocalate şi zarzăre (mandarine). Da nenea nu avea ciocalate şi eu plîngeam. El o chema pe mîca şi îi spunea să se ducă în chihniţă să ia nişte sfeclă cormovaia să-mi fiarbă nişte ciocalate. Eu ştiam că ciocalate din sfeclă nu-s şi iar urlam.
Cînd reveneam acasă, la Călăraşi, în sărăcie şi frig, eram cea mai fericită. Mă duceam la grădiniţă şi mă jeluiam la toţi ce grea viaţă am. Şi oleacă slăbeam în acea perioadă. Educatoarea mea, Maria Ivanovna, mă întreba de ce am slăbit, iar eu îi spuneam: „de dor, Maria Ivanovna, de dor”.
De cînd cu legea nouă, cînd politicienii noştri au dat voie să sărbătorim două Crăciunuri, familia mea prăznuieşte tot de două ori. Acum am în casă brad, cadouri, multe mandarine, ciocalate, copii, animale, neamuri, prieteni şi zi liberă. Şi niciodată nu uit că în secolul nostru unii copii din ţară întîlnesc Crăciunul exact ca şi mine în anii 80. Copiii mei tot ştiu asta şi se împart.
Mie îmi place Crăciunul ăsta nou. Şi cel vechi. Mie ambele îmi plac pentru că abia acum îl simt.
Crăciun fericit!
Angela Cibotaru Starinschi
Fii eroul Noi.md cu o amintire din copilărie. Te încurajăm să ne povestești și tu istoria ta de Crăciun.
La fel, poți publica istorioara pe paginaa ta, utilizînd hashtag #Noi_challenge.
Dar, cel mai important, dacă crezi că ai o istorie interesantă și nu dorești să îți divulgi identitatea, noi îți asigurăm acest secret, este nevoie doar să menționezi acest lucru.
Adăuga comentariu