Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În acest an vor fi indexate suplimentar doar pensiile sub minimul de existență

15 ian. 2020,, 12:30   Societate
8392 4

Prim-ministrul Ion Chicu neagă că amendamentul deputatului PSRM Vladimir Odnostalco a adus schimbări majore proiectului de lege care prevede indexarea pensiilor de două ori pe an.

Acesta a explicat că, în acest an, vor fi indexate suplimentar doar pensiile mai mici de minimul de existență, urmînd ca, din 2021, să se stabilească un nou plafon, potrivit agora.md.

„Proiectul inițial despre indexarea dublă a pensiilor era în felul următor: La 1 octombrie 2020 de indexare dublă beneficiază toți beneficiarii care au pensia pînă la minimul de existență – 1.726 de lei. Exact așa a rămas. În 2020, toți cei care erau planificați în proiectul inițial vor primi indexarea dublă. În proiectul inițial era că, din 2021, va fi majorat acest plafon. Noi sîntem la început de 2020. Bugetul pentru 2021 va fi discutat, aprobat și o să vedeți că o să apară și aceasta”, a declarat prim-ministrul după ședința săptămînală cu președinta Parlamentului și șeful statului, de la Reședința de Stat.

„De ce a apărut propunerea pentru a scoate progresivitatea pentru 2021: pentru că noi sîntem un Guvern responsabil, avem colaborare cu Fondul Monetar Internațional (FMI), proiectul inițial l-am trimis lor și eu au solicitat ca, pînă nu vedem prognoza macroeconomică 2021-2022, să ne abținem, să nu fie scris în lege acest lucru. Dar noi îl avem pe agendă. Vine misiunea FMI acum, pe 22 ianuarie, o să discutăm inclusiv aceasta. În 2021, o să stabilim în ce măsură o să majorăm plafonul”, a adăugat Ion Chicu.

Menționăm că, deși inițial în spațiul public s-a anunțat că pensiile vor fi indexate de două ori pe an – în aprilie și în octombrie – s-a stabilit că în 2020 vor fi majorate suplimentar doar cele care sînt sub minimul de existență, adică mai mici de 1.726 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?