X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

În 25 de ani, Moldova a fost condamnată la CtEDO de peste 500 de ori

12 sep. 2022,, 12:33   Societate
1981 0

Pe 12 septembrie curent se împlinesc 25 de ani de cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) examinează plîngerile depuse împotriva Republicii Moldova.

În context, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a sintetizat într-un document toate încălcările comise de țara noastră, trecînd în revistă tipurile de violări și Hotărîrile de condamnare a Republicii Moldova.

În total, statul a fost condamnat de 568 de ori în urma constatării a 730 de violări ale drepturilor omului.

Cele mai multe constatări vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil. Autoritățile Republicii Moldova au admis de 229 de ori încălcarea acestui drept, protejat de Articolul 6 din Convenție.

Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 din CEDO care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 171 de cazuri. De asemenea, dreptul la libertate și siguranță a fost încălcat de 106 ori, iar dreptul la respectarea vieții private și de familie a fost violat în 43 de cazuri.


„Sinteza elaborată de CRJM reprezintă un efort analitic cu scopul de a sensibiliza societatea, de a respecta drepturile omului, dar și de a spori nivelul de informare a specialiștilor despre cauzele moldovenești. Ne dorim foarte mult ca această jurisprudență să faciliteze aplicarea standardelor CtEDO la nivel național și să contribuie la prevenirea unor violări similare”, a declarat Daniel Goinic, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?