X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În 2022 alocat mai mulți bani pentru medicamente compensate

9 iun. 2023,, 16:20   Societate
2600 0

Grație perfecționării cadrului legislativ, în anul 2022 s-a reușit creșterea cu 20% a cheltuielilor pentru medicamente și dispozitive medicale compensate, cu 15% – pentru fiecare beneficiar în parte și cu 10,6% – per rețetă.

Datele au fost prezentate în cadrul examinării în plenul legislativului a raportului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) și a raportului auditului financiar asupra acestuia.

Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a subliniat în raportul prezentat că în anul 2022, cele mai mari cheltuieli ale FAOAM au fost direcționate pentru acordarea serviciilor medicale necesare populației, pentru măsuri de profilaxie și prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, pentru majorarea salariilor personalului din instituțiile medico-sanitare, pentru compensarea medicamentelor, pentru servicii medicale prestate cetățenilor refugiați din Ucraina ș.a.

Astfel, executarea Fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2022 a constituit la partea de venituri 12,639 de miliarde de lei sau la nivel de 100,6% în raport cu prevederile anuale și la partea de cheltuieli – 11,963 de miliarde de lei sau la nivel de 93,2% față de suma rectificată. Executarea FAOAM s-a încheiat cu un excedent în sumă de 676,224 de milioane de lei. Soldul fondurilor, la sfîrșitul anului trecut, a constituit 1,35 de miliarde de lei, care s-a format preponderent datorită unor economii justificate, făcute de CNAM. Resursele respective sînt utilizate inclusiv pentru achitarea în avans a serviciilor contractate.

Potrivit constatărilor misiunii de audit al Curții de Conturi, raportul Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală oferă o imagine corectă și conformă cadrului de raportare financiară.


De menționat că, în anul trecut, cota procentuală a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală a fost menținută la nivelul stabilit în 2015 – în mărime de 9%. Pentru cei care se asigură în mod individual și care au procurat prima de asigurare medicală obligatorie pînă pe 31 martie, au fost oferite reduceri. Primele pot fi achitate inclusiv de peste hotare, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.

1
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?