Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Importul cărnii de pasăre din Vinniţa, interzisă în Republica Moldova

25 ian. 2020,, 13:01   Societate
2599 0

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a anunţat că restricţionează temporar importul păsărilor de curte, a păsărilor ținute în captivitate sau a altor păsări, precum și al produselor și subproduselor obținute de la acestea, provenite din regiunea Vinnița (Ucraina).

Decizia vine ca urmare a apariției unui focar de gripă aviară înalt patogenă (tipul A subtipul H5) în această zonă din ţara vecină, transmite Moldpres.

Potrivit ANSA, în baza unui ordin al instituţiei privind aplicarea măsurilor speciale de protecție împotriva introducerii și răspîndirii gripei aviare pe teritoriul Republicii Moldova, începînd cu data de 24 ianuarie nu vor fi admise pentru import mărfurile specificate provenite din regiunea ucraineană Vinnița.

Astfel, agenții economici importatori vor depune o cerere referitoare la intenția de import al mărfurilor specificate, nu mai tîrziu cu cinci zile lucrătoare, la ghișeul unic ANSA (ghiseu@ansa.gov.md) pentru analiza situației epizootice.

La fel, vor fi aplicate măsuri de supraveghere sporite pentru a nu admite răspîndirea gripei aviare pe teritoriul Republicii Moldova.


Gripa aviară este un tip de gripă care afectează în principal păsările, dar poate infecta și specii de mamifere. A fost identificată pentru prima dată în anii 1900, în Italia, însă a fost găsită mai tîrziu în toată lumea. Un virus al gripei aviare, H5N1, a fost identificat în 1997 în Asia și a creat panică în lumea întreagă, vorbindu-se de iminența unei epidemii de proporții. În octombrie 2005, virusul H5N1 a ajuns și în Romînia, fiind identificat la păsări din localitatea Ceamurlia de Jos, județul Tulcea. Romînia a fost prima țară europeană unde prezența acestui virus a fost confirmată în mod oficial.

Simptomele gripei aviare la om sînt relativ specifice: febră mare, tuse, dureri de gît, dureri musculare, conjunctivită, în cazuri grave pneumonie cu insuficiență respiratorie acută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?