X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Important: Examinarea cauzelor civile și penale, suspendată pe durata stării de urgență

2 mar. 2022,, 16:48   Societate
3026 0

Comisia pentru Situații Excepționale a decis în privința mai multor măsuri speciale în domeniul justiției pentru perioada stării de urgență, instituite în Republica Moldova în legătură cu războiul din Ucraina.

Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

Astfel, au fost suspendate activitățile judiciare de examinare a cauzelor civile și penale, precum și alte proceduri judiciare procesual-penale, cu excepția celor care prin natura lor prezintă riscuri iminente de prejudiciere a interesului public și cauzarea de consecințe iremediabile.

La baza instituirii excepțiilor sînt impuse criteriile de prioritate a interesului afectat și anume interesele minorilor, a persoanelor afectate de dezastrul umanitar.

sînt impuse și limitări speciale de proceduri privind examinarea unor categorii de cauze conexe regimului stării de urgență, precum și termeni de urgentare a procedurilor de examinare și execitare a controlului judiciar de legalitate justificate de necesitatea asigurării certitudinii măsurilor speciale adoptate de CSE.


Comisia a decis și suspendarea procedurilor de executare silită.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?