X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Igor Munteanu: „Concesionarea aeroportului a fost o afacere infracțională”

23 noi. 2022,, 13:27   Societate
4692 0

Fostul președinte al Comisiei de anchetă parlamentare privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), Igor Munteanu, care a recomandat Guvernului încă în 2019 să ceară în instanță rezilierea contractului de concesionare cu firma „Avia Invest”, a salutat decizia de astăzi Curții de Apel Chișinău cu privire la anularea contractului de concesionare a acestui bun strategic.

„Argumentele statului, Agenției Proprietății Publice, îmi sînt clare și, evident, ele sînt pertinente: neîndeplinirea obligațiilor investiționale, inexistența unei polițe de asigurare noi, folosirea improprie a banilor colectați din taxa aeroportuară, inclusă în Contractul de concesionare dintr-o complicitate criminală, în 2013. După cum am demonstrat și în anul 2019, atunci cînd acest caz a fost în atenția Comisiei de anchetă parlamentară pe care am condus-o, împreună cu alți opt deputați, concesionarea aeroportului a fost o afacere infracțională, iar oamenii care-au fost implicați au viciat toate procedurile, au corupt tot ce s-ar fi putut corupe, de la comisia formată de Guvern și un concurs făcut de ochii lumii, ca să cîștige o firmă obscură cu 5 400 de lei pe cont la momentul în care se semna Acordul de concesionare, pînă la modul execrabil în care și-a îndeplinit lucrul comisia de supraveghere a concesionării (APP), care a tolerat zeci de tranzacții ilicite, achiziții trucate și fraude financiare fără număr, în beneficiul grupului Șor și al sprijinitorilor săi”, a comentat liderul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB).

Igor Munteanu amintește că APP „a trecut la atac”, în aprilie 2020, contra „Avia Invest” prin decizia de rezoluțiune, dar și prin modificarea taxei aeroportuare, ceea ce a deschis imediat companiei „Avia Invest” calea de atac la Arbitrajul de la Stockholm, care a luat decizia de a respinge pretențiile proprietarului efectiv al acțiunilor „Avia Invest” (Ilan Șor) „strict pe procedura urmată, dar nu pe fondul problemei, ceea ce încă mai lasă (din păcate!) portițe deschise grupului infracțional Șor de a relua tentativele de a-și recupera controlul asupra acestui Aeroport, un obiectiv de infrastructură critică esențial pentru stat, neprotejat legal, cu atît mai mult, puțin incomplet înțeles la justa valoare de către cei care spun că o administrează”, scrie Noi.md cu referire la ziarulnational.md.

„Din cauza faptului că acest proiect de lege cu privire la protejarea infrastructurii critice, adoptat în prima lectură în februarie 2021, stagnează și astăzi în actualul Parlament, mă face să cred că există expuneri și vulnerabilități grave, pe care unii încă nu le realizează în ceea ce privește interesele noastre colective. Salut decizia, vreau să mă conving de eliminarea pretențiilor acestui grup infracțional (Șor) asupra aeroportului și decizia finală a Curții Supreme de Justiție, singura care face decizia definitivă și executorie”, a încheiat Igor Munteanu.

Reamintim că Avia Invest, controlata de Ilan Șor, condamnat de prima instanță pentru fraude la BEM, a luat în concesiune aeroportul Chișinău pentru un termen de 49 de ani, iar statul a dat în judecată compania și cere anularea contractului de concesionare a aeroportului. Drept răspuns Avia Invest a dat Moldova în judecată la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Compania a acuzat autoritățile că o supun presiunilor și cere despăgubiri de 855 de milioane de euro. O decizie încă nu există.

3
2
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?