Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Igor Dodon: puterea statului rezidă în unitatea poporului

6 iul. 2020,, 17:01   Societate
2539 7

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că cel de-al doilea val de deportări, din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, a fost unul dintre cele mai tragice evenimente pentru poporul nostru, care a afectat peste 35 de mii de oameni de diferite etnii.

”Peste 11 mii de familii au fost forțate să-și părăsească meleagurile natale, fără să știe dacă vor mai reveni vreodată. Mulți, din păcate, nu s-au întors, numeroase familii au fost destrămate, iar membrii colectivității – împărțiți în „ai noștri” și „ai lor”. Asemenea acțiuni nu pot fi date uitării. Istoria ne oferă oportunitatea de a învăța din cele întîmplate și de a nu repeta greșelile comise” , se spune în mesajul șefului statului.

Potrivit președintelui, din păcate, astăzi societatea noastră este la fel de divizată și fragmentată, însă cetățenii Republicii Moldova, cunoscînd evenimentele tragice din trecut, nu trebuie să permită nimănui – nici din interior și nici din afară – să semene discordie și ură.

”Trebuie să fim o comunitate bine închegată, să ne înțelegem și să ne stimăm reciproc, indiferent de originea etnică sau viziunile politice. Această concordie reprezintă fundamentul suveranității noastre, condiția ca țara noastră să fie tratată cu respect de către toate statele lumii, de către structurile internaționale și formațiunile geopolitice. Reiterez un adevăr demonstrat de timp: puterea statului rezidă în unitatea poporului său!” menționează președintele moldovean în mesajul său dedicat celor 71 de ani de la cel de-al doilea val de deportări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?