X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Hotărârea privind declararea stării de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial

20 ian. 2022,, 18:00   Societate
2927 0

Hotărîrea privind declararea stării de urgenţă a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, relatează Noi.md cu referire la moldpres.md.

Potrivit documentului, se declară stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 60 de zile.

Pe perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri: dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice; adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative; adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și a operatorilor de sistem să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale și a altor resurse energetice pe întreg teritoriul țării; coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și pentru protecția populației; familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale; introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații; instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite; instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate; alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate; efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor care au provocat starea de urgență.


Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova intră în vigoare din momentul emiterii. Parlamentul Republicii Moldova va informa, în termen de 3 zile, Secretarul General al ONU şi Secretarul General al Consiliului Europei despre prezenta hotărîre şi cauzele adoptării acesteia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?