După cum transmite Noi.md cu referire la IPN, Alexei Buzu a confirmat că din luna noiembrie, ca și în anii precedenți, consumatorii casnici vor primi compensații, dar nu a precizat criteriile de acordare.
„Cu siguranță vom fi aproape de cetățeni, iar compensațiile vor începe din luna noiembrie”, a anunțat ministrul muncii și protecției sociale.
În ceea ce privește lemnele pentru iarnă, acestea se vor vinde la prețurile din anul trecut, a comunicat ministrul mediului, Sergiu Lazarencu. Acesta a dat asigurări că există suficiente stocuri și a dezmințit scumpirile despre care se vehiculează în această perioadă. „Rezerve pentru iarnă sînt destule, iar faptul că s-au scumpit lemnele este un fals și prețul a rămas același”, a spus ministrul.
Prin urmare, lemnele nu se vor scumpi la fel ca și cărbunele, prețul cărora a crescut cu 300 de lei într-un an, ajungînd de la 4 800 de lei în 2024 la 5 100 de lei în acest an.
Adăuga comentariu