X 
Transnistria stiri: 1881

Gheorghe Mustea, mesaj emoționant in memoria Eugen Doga: „Tăcerea sună mai asurzitor decît orice orchestră”

5 iun. 14:18   Societate
5285 0

Astăzi, 5 iunie, Republica Moldova și-a luat rămas-bun de la marele compozitor Eugen Doga, petrecut pe ultimul drum în cadrul unei ceremonii naționale de doliu.

În această zi marcată de tristețe și reculegere, dirijorul Gheorghe Mustea, Director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Naționale Teleradio-Moldova, a transmis un omagiu emoționant în memoria maestrului, cu care a împărțit decenii de prietenie, colaborare și admirație artistică.

„Sînt zile în care tăcerea sună mai asurzitor decît orice orchestră. Azi e una dintre ele. Eugen Doga – prieten, compozitor, spirit – a plecat. Dar ceea ce a lăsat în urmă este greu de pus în cuvinte. Nu doar muzica sa, ci felul lui de a fi în lume – discret, demn, viu.”

Gheorghe Mustea a rememorat momentul în care l-a cunoscut pe Eugen Doga, tînăr fiind, în timpul înregistrărilor pentru filmul „Lăutarii”. Atunci, o simplă încurajare din partea compozitorului l-a inspirat să îmbrățișeze compoziția ca vocație.

„A fost clipa care mi-a schimbat drumul. Poate că nu a știut atunci, dar a fost pentru mine un fel de naș muzical.”

Dirijorul a mai precizat că a avut onoarea de a conduce orchestra în interpretarea întregii creații a lui Doga, cu respect profund și emoție autentică.

„Omul Eugen Doga a fost și rămîne, de fapt, o epocă. A deschis drumuri, a făcut punți, a luminat. Acum, acea lumină se retrage – dar ecoul ei rămîne. Ne ghidează.”

„Maestre Doga, îți port recunoștință dar azi și durere. Mulțumesc pentru muzica pe care ai încredințat-o acestei lumi, în care mereu te voi regăsi. Odihnește-te în armonie, Maestre.”

Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum în aplauzele și lacrimile celor care i-au iubit muzica și spiritul. Ziua de 5 iunie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova.

1
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий