Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Gavrilița oferă detalii – Cum va fi afectată activitatea moldovenilor după instituirea Stării de Urgență

22 oct. 2021,, 21:12   Societate
1975 0

Parlamentul a aprobat, astăzi, Hotărîrea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie, transmite Noi.md cu referire la dosarmedia.md.

Pentru instituirea stării de urgență au votat 55 de deputați.

Propunerea a venit din partea Guvernului în contextul existenței riscului de întrerupere/limitare a aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova. Prin urmare, Hotărîrea are drept scop stabilirea măsurilor necesare întru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică a țării.

Premierul Natalia Gavrilița explică de ce a fost nevoie de instituirea Stării de Urgență în Moldova și ce va putea să facă Comisia Națională Extraordinară pentru Situații Excepționale.

”Vom începe cu volume mici pentru a asigura presiunea în țeavă. Este pentru prima dată cînd Republica Moldova accesează gaz din surse alternative. Este un lucru bun pentru securitatea energetică a țării. CNSEP va putea aloca surse financiare pentru achiziția gazelor naturale, va stabili anumite reguli pentru gestionarea sistemului. Vom avea informații în timp real despre ce se întîmplă în sistem. sînt atribuții care permit CNESP să acționeze prompt”, a declarat premierul.


Totodată, Natalia Gavrilița a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune că cetățenii nu vor simți anumite incomodități pentru cetățeni.

”Cetățeanul simplu nu va simți această stare de urgență. Dimpotrivă, această stare de urgență are menirea de a excludă scenariile ca cetățenii să resimtă o criză de gaze. Alegerile locale vor avea loc, ceea ce nu este adevărat”, a declarat Gavrilița.

Potrivit prim-ministrului, Natalia Gavrilița, instituirea stării de urgență este o soluție tehnică ce va permite achiziționarea volumului necesar de gaze naturale din surse alternative în regim de urgență.

Conform documentului, pe perioada stării de urgență Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid;

2) alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale;

3) adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

4) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice;

5) adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și distribuitorilor să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale pe întreg teritoriul țării;

6) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației; familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale; introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

7) instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite;

8) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor insuficienței de gaze naturale care a provocat starea de urgență.

Totodată, Hotărîrea nu va afecta desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar din 21 noiembrie.

Potrivit Vicepreședintelui Parlamentului, Mihail Popșoi, prin declararea stării de urgență Legislativul oferă Executivului toate pîrghiile necesare pentru a avea capacitatea de a reacționa prompt și profesionist în fața situației actuale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?