Fura din casele oamenilor, după care vindea bunurile la Cernăuți

Fura din casele oamenilor, după care vindea bunurile la Cernăuți

Un bărbat din Briceni a fost condamnat la închisoare pentru o serie de furturi comise în perioada anilor 2017-2019, informează Noi.md.

Acesta pătrundea în locuințe cu ajutorul unui dispozitiv pe care l-a cumpărat de pe internet, de unde sustrăgea bunuri de preț – aur, calculatoare, televizoare – pe care le ducea la vînzare în Cernăuți, Ucraina.

Faptele ilegale erau cercetate de oamenii legii în cauze separate, care ulterior au fost conexate în una singură, iar la data de 15 noiembrie curent, la solicitarea Procuraturii Briceni, acesta a fost condamnat la pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis şi amendă în sumă de 22.500 lei, dar şi cheltuieli de judecată în mărime de 7.560 lei. Pe lîngă acestea, la solicitarea procurorilor, instanța de judecată a admis și acţiunile civile înaintate de cei păgubiți, în sumă de peste 35.000 lei.

Inculpatul este un bărbat cu vîrsta de 28 de ani, care a mai fost condamnat pentru infracțiuni de  contrabandă și circulație ilegală de droguri, la început de an curent, pe care le ispășea cu suspendare.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load