Frigul devine certitudine cînd cel ce probează o haină mai groasă nu o mai dă jos. O geacă costă, în medie, 2.200 de lei, iar un hanorac se vinde cam cu 600 de lei. Pantalonii sînt şi ei vreo 500 de lei, iar căciula și fularul pot fi 250 de lei fiecare, transmite Noi.md cu referire la TVR Moldova.
Mănușile costă 200 de lei, iar o pereche de cizme depășește cu mult 1.000 de lei. Astfel, un set complet pentru vreme mai rece poate ajunge la și la 5.000 de lei. Hainele pentru copii sînt aproape la fel de costisitoare ca cele pentru adulți.
Unii încearcă să rămînă cumpătați. Își fac liste din timp și aleg doar ce e esențial.
Si pentru că multe calorifere sînt încă reci, vînzările de plăpumi au crescut.
Meteorologii au emis o avertizare Cod Galben de îngheț. În următoarele două nopți, temperaturile vor coborî sub zero grade, iar frigul se va resimți în toată Republica Moldova.
Adăuga comentariu