Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Fostul director Metalferos sparge tăcerea: Plahotniuc lua 70% din venituri

17 iun. 2021,, 09:00   Societate
3811 1

Victor Ostap, fostul director și actualul acționar „Metalferos” a dezvăluit în detalii cum compania a ajuns să fie controlată de Vladimir Plahotniuc și oamenii săi.

În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” acesta a declarat că fostul lider democrat nu se mulțumea cu puținul, ci își lua 70% din veniturile companiei „Metalferos”.

„Această companie a lucrat foarte bine pînă la alegerile din 2005. Îmi știam bine treburile și lucrurile erau bine puse la punct. După 2005 lucrurile au luat-o razna. Iar începînd cu anul 2006 am intrat într-o fază absolut neclară.

Dintr-o întreprindere cu un director, care era independent în luarea deciziilor, am devenit o instituție limitată în decizii și venituri. Plahotniuc l-a pus pe Andronache în spatele tuturor acestor lucruri. El era responsabil de totul. 70 % din veniturile de la Metalferos rămîneau la Plahotniuc. Nu mai era nicio dezvoltare. Avema planuri ambițioanase, bani, dar nu aveam libertate. Eram stopat de Plahotniuc și Andronache.

Am fugit de Plahotniuc pentru că știam că vrea să mă aducă la tăcere. M-a depistat odată Plahotniuc și m-a chemat la discuții. A fost o discuție printre dinți”.


Menționăm că, în ultimii 20 de ani, „Metalferos” a fost, în repetate rînduri, ținta unor acuzații de corupție, fiind afiliată în ultimii ani cu fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc și oameni din anturajul său.

Documentele arată că, în perioada 2015-2019, „Metalferos” a primit bani de la mai multe companii, rezidente și nerezidente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?